Închide Close
Prietena mea Natalia

Editura Humanitas Fiction

Laura Lindstedt, Prietena mea Natalia

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Sigrid Crăsnean

 

Laura Lindstedt, deținătoarea importantului premiu literar Finlandia, ajunge în colecția „Raftul Denisei“ cu un roman provocator și dezinhibat despre sexualitatea exacerbată a unei tinere, care – printr-un discurs intermitent, ce ne parvine prin ricoșeu – amintește uneori de Molly Bloom, iar alteori de Anais Nin din Incest, despre puterea limbajului de a forma și deforma, precum și despre identitate.

 

Natalia se gândește întruna la sex, însă, în timpul partidelor sale amoroase, mintea îi e mereu în altă parte. Nici unul dintre numeroșii săi parteneri nu-i oferă satisfacție, cu atât mai puțin nu reușește să-i alunge neliniștile. Povestea ei, spusă de psihoterapeutul cu care se întâlnește săptămânal, dar care e un personaj atât de misterios, încât nu-i aflăm nici măcar genul, apelează la filozofie, artă și literatură, pe de-o parte, iar pe de alta, la descoperirile sexuale din copilărie și punerea în scenă a experiențelor erotice de mai târziu. În timpul ședințelor de terapie, ambii sunt complet absorbiți într-un uimitor duel intelectual, până când granița mereu schimbătoare, mereu fragilă dintre psihoterapeut și pacientă, dintre realitate și ficțiune aproape că dispare.

Despre Laura Lindstedt

LAURA LINDSTEDT s-a născut la Kajaani, în Finlanda, în 1976. A studiat literatura, filozofia, limba franceză, istoria artei și semiotica la Universitatea din Helsinki, de unde a obținut doctoratul cu o teză despre scriitoarea Nathalie Sarraute. Numită de presă „steaua rock“ a literaturii finlandeze, Lindstedt a debutat în 2007 cu romanul Sasket (Foarfecile), nominalizat la prestigiosul premiu Finlandia, pe care l-a câștigat în 2015 cu cel de-al doilea roman, Oneiron, apărut în același an. Acesta a mai fost distins cu premiul Toisinkoinen și nominalizat la Marele Premiu pentru Literatură al Consiliului Nordic și la premiile Runenberg și Flame Bearer. Drepturile de publicare pentru cel mai recent roman al sau, Prietena mea Natalia (Ystäväni Natalia, 2019; Humanitas Fiction, 2021) au fost vândute în 20 de țări, cartea fiind considerată o revelație atât în Europa, cât și în Statele Unite, unde a fost declarată New York Times Editor’s Choice și Entertainment Weekly’s Best Book of The Month.

 

Fotografia autoarei © Jarkko Mikkonen

Recenzii

„Acesta este un roman despre separația subtilă a puterii. Cel care deține cuvintele deține puterea, iar Natalia este marea povestitoare în acest cadru. Ședințele de psihoterapie sunt o sărbătoare a literaturii și artei (vezi Niki de Saint Phalle, Georgia O’Keeffe, dar și tragediile mitologiei grecești). Natalia joacă un joc intelectual despre însușirea poveștilor.“ — Het Parool, Olanda

 

„Când Natalia își notează exercițiile la sfârșitul ședințelor, se dezbracă complet de rolul de pacient sau obiect al studiului. Acum ea este autoarea propriei povești, iar ceea ce urmează este un vârtej filozofic și feminist, care zdruncină definitiv tot soiul de stereotipuri.“ — De Standaard, Belgia

 

„Forța romanului Laurei Lindstedt vine din totala fluiditate cu care, capitol după capitol, este desființată fiecare graniță. [...] Urmărind cu minuție parcursul literar și artistic cu ajutorul căruia terapeutul speră să o poată conduce pe Natalia către ea însăși, se ajunge până la urma la rătăcirea printr-un labirint de oglinzi în care imaginația devine realitate și realitatea imaginație. — Il Libraio

 

„Derrida se întâlnește cu Anaïs Nin… Un roman impudic și seducător.“ — Kirkus Reviews

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Prietena mea Natalia
  • An apariție: 2021
  • Ediție: I
  • Pagini: 268
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-873-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Laura Lindstedt
  • Traducere: Sigrid Crăsnean

Noi apariții

Author Spotlight

Ann Patchett

pagina autorului

ANN PATCHETT s-a născut în 1963 la Los Angeles, iar de la vârsta de șase ani a crescut în Nashville, Tennessee, unde locuiește și în prezent. Între 1981 și 1985 urmează cursurile de literatură de la Sarah Lawrence College, New York, începându-și cariera de scriitoare încă din studenție.

Evenimente

6 iulie 2021, Editura Humanitas Fiction

Online & live, lansare – Albatrosul de Simona Lo Iacono

30 iunie 2021, Editura Humanitas Fiction

Online & live, lansare – Aceeași mare de Amos Oz

16 iunie 2021, Editura Humanitas Fiction

Online & live, lansare – Vremuri grele de Mario Vargas Llosa

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact