Închide Close
Scrisori către Luciliu

Editura Humanitas

Seneca, Scrisori către Luciliu

Ce să fac? Moartea mă urmărește și viaţa trece în goană. Învaţă-mă să nu fug de moarte și să nu las să-mi treacă viaţa. Dă-mi curaj în înfruntarea greutăţilor și liniște deplină în faţa inevitabilului. Dezleagă-mă din strânsoarea timpului. Arată-mi că preţul vieţii nu stă-n durata ei, ci în felul cum o folosești, că se poate întâmpla, ba chiar se și întâmplă foarte des, ca unul care-a trăit foarte mult să fi trăit prea puţin. Spune-mi de câte ori merg la culcare: „S-ar putea să nu te mai trezești“, și la trezire: „S-ar putea să nu mai dormi niciodată“. Spune-mi la plecare: „S-ar putea să nu te mai întorci“, și la venire: „S-ar putea să nu mai pleci“. După ce însă vei scăpa de această boală, orice schimbare a locului îţi va face plăcere. Chiar dacă ai fi gonit la capătul lumii, în orice colţ sălbatic de ţară te-ai așeza, acea așezare, oricum ar fi, îţi va părea primitoare. Interesează mai mult în ce stare de spirit mergi decât unde mergi și, de aceea, nu trebuie să ne legăm sufletul de nici un loc. Trebuie să trăim cu această convingere: nu m-am născut pentru un singur colţ de lume; patria mea este întreg universul… Căci acum nu călătorești, ci rătăcești mânat fără voie și schimbi loc după loc când ceea ce cauţi, o viaţă frumoasă, se află în orice loc.

Despre Seneca
Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Oliver Sacks

pagina autorului

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact