Închide Close

Editura Humanitas

Augustin Cupșa, Marile bucurii și marile tristeți

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

„Silențioasă, dar profund mișcătoare, aceasta e o carte a solitudinii și a contemplației. În raportul dintre bucurii și tristeți, așa cum însuși autorul l-a așezat în titlu, tristețile domină prim-planul, ca o calitate aparent mai prezentă și mai solidă a lucrurilor. Cu toate acestea, în timp ce tristețea capătă în carte dimensiuni ontologice, bucuriile sunt și ele vizibile, izolate, dar strălucitoare, ca niște scântei. Suficient, dacă pot să îndrăznesc, ca să împiedice eșecul final al fiecăruia dintre eroii lui Cupșa. E un punct bun de plecare pentru a dezvălui o literatură din păcate necunoscută nouă, dar care cu o ușurință dureroasă devine și a noastră, ca un partener minunat și nesolicitat, care în tot acest timp ne-a așteptat cu răbdare.“ — SRĐAN SRDIĆ

 

„E ceva care nu poate fi spus niciodată, nu până la capăt, nu până la punctul final sau în dimensiunea completă. În buna tradiție a părinților mei ardeleni, am fost învățat că marile bucurii și marile tristeți nu se manifestă în public. Dar e mai mult decât o regulă de bună purtare. Chiar și în fața celor apropiați ratăm să ne spunem acel ceva, fie că e vorba de un gând, de o trăire sau de adevărul nostru individual. Cuvintele se împing în față unele pe altele, stările se erijează în altele, se deghizează, fac piruete sau se topesc pur și simplu ca să scape de mărturisire. Fără să mințim. Pentru că și dacă am reuși să ne spunem tot, în urma celei mai adânci emoții, sau chiar născându-se din împărtășirea ei, mai rămâne ceva. Iar acel ceva ne face să fim, de fapt, singuri cu ceilalți, singuri și ei.“ — AUGUSTIN CUPȘA

Despre Augustin Cupșa

AUGUSTIN CUPȘA (n.1980) a publicat în 2006 romanul experimental Perforatorii (pentru care a câștigat concursul de manuscrise al USR și Cartea Românească, premiul revistelor Ramuri, Mozaicul, Opera Prima la Gala UPR și a fost nominalizat la premiul Euridice). După ce a câștigat concursul de scenarii HBO cu Trenul către București pleacă de la linia 3, a participat la adaptarea serialului Be Tipul în România (În derivă) și a colaborat cu diverse case de producție independente. Romanul Așa să crească iarba pe noi (Humanitas, 2017) a fost nominalizat la mai multe premii (printre care PEN și Nepotuʼ lui Thoreau) și s-a aflat pe lista scurtă la Premiul European pentru Literatură. În versiunea originală, volumul Marile bucurii și marile tristeți a fost nominalizat la Premiile Industriei de Carte (2014) și a fost tradus în limba sârbă la Partizanska Knjiga (2017).

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Marile bucurii și marile tristeți
  • An apariție: 2021
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-7143-1
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Augustin Cupșa

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact