Închide Close

Editura Humanitas

Dorian Galbinski, Viața trece ca un glonț

Memoriile unui reporter BBC

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Cu fotografii din arhiva personală a autorului

 

„Dorian Galbinski (Dorian Galor) a fost cel mai longeviv membru al redacției în limba română a unui post de radio celebru: BBC World Service, care a însoțit istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și apoi a căderii Cortinei de Fier. Martor prețios al unor evenimente politice pe care și le amintește în detaliile lor pline de umor sau încărcate de consecințe grave, autorul acestei cărți devine treptat reporterul propriei vieți. Plecat din Constanța natală în anii ’60, ajunge în Israel, se trezește în armată și în război, se desparte de părinți și rude, se căsătorește, pleacă apoi în Anglia, grație vocii radiofonice e angajat la BBC WS, participă ca translator la vizita lui Nicolae Ceaușescu la Palatul Buckingham, bea o bere cu prințul Philip. Îmbogățit de comunicarea cu oamenii pe care i-a cunoscut și cu experiența suferințelor, dar și a împlinirilor sale, Dorian Galbinski scrie acum această carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite. Viața trece ca un glonț își invită cititorii într-o călătorie pasionantă în trei țări și epoci, unite în urzeala unui singur destin.“ — TATIANA NICULESCU

 

„Seara, la ora 20.00, am sosit la hotelul Claridge’s, unde avea loc banchetul oferit de președintele Ceaușescu și soția sa gazdelor britanice. Afară se desfășura o manifestație anti-Ceaușescu, organizată de asociația Uniunea Mondială a Românilor Liberi a lui Ion Rațiu, care era însă blocată de poliție. În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina-mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu... În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându-se o poezie. Am întors capul și, într-adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina-mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant... Văzuți de aproape și în afara cadrului familiar lor, soții Ceaușescu păreau și mai mici decât erau în realitate. Am avut senzația că în Marea Britanie n-au fost în elementul lor. De fapt, la recepția de la Claridge’s am auzit-o la un moment dat pe Elena spunându-i soțului ei, pe la sfârșitul banchetului, ceva de genul: «Hai, Nicule, că m-am săturat!»“ — DORIAN GALBINSKI

 

Pe copertă: autorul în locuința sa de la Londra, februarie 2021

Despre Dorian Galbinski

DORIAN GALBINSKI s‑a născut la 29 august 1944 în comuna Regele Ferdinand (ulterior Mihail Kogălniceanu), județul Constanța, unde părinții lui se refugiaseră din cauza bombardării portului Constanța de către trupele aliate. În 1963 a început studiile la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A emigrat împreună cu familia în Israel în februarie 1965. Timp de un an a urmat cursuri de Arheologie și Civilizație franceză la Universitatea Tel Aviv, după care a fost încorporat în armată pentru serviciul militar obligatoriu de trei ani. În iunie 1967 a participat ca tanchist la Războiul de Șase Zile, în Sinai. După eliberarea din armată a lucrat timp de un an la Banca Națională a Israelului. În decembrie 1970, în urma unui concurs pentru ocuparea unui post de redactor la Secția română a BBC World Service, a plecat la Londra. A fost cel mai longeviv membru al secției, fiind prezent la microfon, sub pseudonimul Dorian Galor, timp de aproape 38 de ani, până la 1 august 2008, când Secția română și‑a încetat transmisiunile. Din 2008, unele dintre articolele sale au fost publicate de Contributors.ro, Acum.TV și Baabel. În paralel a lucrat ca interpret și traducător independent pentru guverne britanice succesive, familia regală britanică și diverse companii comerciale internaționale.

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Viața trece ca un glonț
  • Subtitlu: Memoriile unui reporter BBC
  • An apariție: 2021
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-7110-3
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Dorian Galbinski

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact